"Avem timp…avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si in stanga, sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine… avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris… avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu… avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele… avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare… avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile… avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni si sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le intelegem… avem timp pentru toate, nu e timp pentru putina tandrete… cand sa facem si asta, murim…"
“Am învaţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtăşesc şi vouă ! Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită. Restul… depinde de ceilalţi. Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese. Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi. Am învăţat că nu contează ce ai în viaţă ci pe cine ai. Am învăţat că te descurci şi ţi-e folositor farmecul circa 15 minute. După accea, însă, ar fi bine să ştii ceva. Am învăţat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alţii să facă mai bine, ci contează ceea ce poţi să faci tu. Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ce pot să fac eu pentru a rezolva. Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe. Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi. Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi. Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe. Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate. Am învăţat că atunci când sunt supărat am dreptul să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău. Am învăţat că prietenia adevărată continua să existe chiar şi la distanţă. Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată. Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul. Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten oricum te va răni din când în când, iar tu trebuie să-l ierţi pentru asta. Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii ; câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi. Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar că tu eşti responsabil pentru ceea ce devii. Am învăţat că dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc. Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc. Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc şi nu faptele sale. Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit. Am învăţat că indiferent de consecinţe cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung departe în viaţă. Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc. Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei putea găsi puterea de a-l ajuta. Am învăţat că scrisul ca şi vorbitul, pot linişti durerile sufleteşti. Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede… Am învaţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile. Am învăţat să iubesc ca să pot să fiu iubit.”
“Marea loveste digul pe care in seara aceea n-am avut curajul sa mergem la capat. Piatra uda luneca si, la un pas de noi, era rupta. Daca eram neatenti, ne puteam prabusi in apa ce fierbea dedesubt. Dar am fost atenti. Ca totdeauna. Atat de atenti incat intr-o zi vom renunta sa mai patrundem pe dig. Ne vom multumi sa ne-aducem aminte de el, apoi ne vom aduce aminte mai rar si il vom uita in cele din urma, vom uita ca-ntr-o seara eram poate hotarati sa mergem la capat. Acum, chiar daca as merge pe dig, nu mai pot s-o fac decat singur. Pot aluneca sau pot inainta curajos. E totuna. Si-as vrea sa uit in ce zi ma aflu, in ce an si unde, sa ascult marea lovindu-se intruna de dig, sa ma intreb cine sunt, ce varsta am si ce caut aici. Si de ce m-am oprit in fata acestui dig, ca si cum l-as cunoaste?”
“Sunt singur. De ce tremuraţi? Şi sentinţa e dată. De ce tremuraţi? Din vorbele pe care n-am apucat să le spun se scutură tăcerea îmbătrînindu-mă. Nu-mi cereţi să mint cu aceste cuvinte cu care mi-am descoperit moartea. Şi nu înţeleg de ce tremuraţi. Otrava e doar pregătită. Şi sunteţi prea palizi pentru nişte ucigaşi cumsecade.”
“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem: cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minti mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin. Avem case mai mari, dar familii mai mici, Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa medicina, dar mai putina sanatate. Bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea nesabuit, râdem prea putin, conducem prea repede, ne enervam prea tare, ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi, citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des. Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata, am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior. Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune. Am curatat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre. Scriem mai mult, dar învatam mai putin. Planuim mai multe, dar realizam mai putine. Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam. Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata, dar comunicam din ce în ce mai putin. Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor rapide si relatiilor superficiale. Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi, case mai frumoase, dar camine destramate. Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare, de la bucurie, la liniste si la moarte. Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior. Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta scrisoare si în care poti decide fie sa împartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi aceste randuri. Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite, pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate. Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va pleca de lânga tine. Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic. Aminteste-ti sa spui “te iubesc” partenerului si persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o spui din inima. O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci când sunt sincere. Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea persoana nu va mai fi lânga tine. Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le ai.”
“Tu spui, liniştit: “adevăr”. Ei se uită la tine şi tac, fără să priceapă ce vrei, dar pentru că sunt oameni educaţi întreabă: “Cât costă?” Tu le arăţi mâinile goale, dar ei nu mai pricep gestul de mult şi, nedumeriţi, dau să plece. Tu alergi şi le spui: “speranţă”. Politicoşi, ei se opresc şi te întreabă încă o dată: “Cât costă?” Iar tu nu ştii ce valoare are speranţa. Şi taci.”
