la multi ani !

i don't want pity...just a safe place to hide...

un alt fel de "la revedere"...

astazi mi-am mai luat la revedere de la unul din oamenii dragi mie... un alt fel de la revedere...pt ca lui, n-am mai stiut ce sa-i spun... si stiam la un moment dat, dar...am uitat...

what's it all about ?

bring your heaven down here...

Acum cateva zile a murit un copil...o fetita de 11 ani si 10 kg... Bolnava rau, ati spune... Deloc... Doar un copil caruia i-a fost dor de mama lui... Prea dor ca sa mai vrea sa traiasca... Cea care i-a dat nastere, ca mama nu i-a fost niciodata, a plecat in Italia la munca... Pana aici nimic de condamnat. Doar ca fetitei ii era atat de dor de ea incat nu a mai mancat nimic... I-a fost din ce in ce mai rau, pana cand, acum cateva luni, a ajuns in spital...si a ramas acolo...iar cea care-i daduse viata nu s-a intors... Fetita a continuat sa nu manance, pana acum cateva zile...cand, satula de lumea asta probabil, a plecat...singurul lucru la care probabil nu a renuntat a fost sa o astepte pe mama ei...pe care eu sincer nu o inteleg...de ce nu s-a dus dupa ea macar acum??? La toata povestea asta a fost martora decat o bunica...a incercat ce-o fi putut si ea...si a sfarsit prin a-si ingropa nepotica... Am vazut in viata asta o gramada de parinti iresponsabili si denaturati...n-am vazut niciodata bunici in aceasta situatie... Poate ar trebui sa ne nastem bunici...poate ca stiu ei ceva ce noua ne scapa... Bunica din povestea noastra a ramas aici...fetita a plecat...si nu-mi ramane decat sa sper ca acolo o sa fie o alta bunica, sau mama, sau sora mai mare, care ar putea avea grija de acest copil... Pentru ele, cele care sunt acolo...ascultati piesa asta... Asa vor simti ca va ganditi la ele...stiu eu sigur asta...

letter from my dog...

o sa va povestesc despre Bobitza...multi dintre voi il stiti... este unul din cei doi caini pe care ii am la birou... s-au nascut aici, acum aproape 7 ani... cand s-au nascut, au fost 4, si am vrut sa opresc decat unul... am ales o catelusa, pe Cara. apoi am observat, dupa cateva saptamani, ca unul din ceilalti 3 nu vedea. l-am dus la doctor si acesta a spus ca, deoarece avea deja cateva saptamani, iar ceilalti frati ai lui vedeau de mult, probabil ca s-a nascut orb. atunci m-am hotarat sa-l pastrez si pe el, n-aveam dreptul sa-l dau... intr-o dimineata l-am gasit jucandu-se prin curte, incepuse sa vada... apoi, dupa cateva luni, in vara, cu cateva zile inainte sa plec in concediu s-a imbolnavit grav... am anulat concediul, l-am luat acasa, si am stat cu cativa prieteni 2 saptamani cu el, pt ca trebuia sa-i administram diverse din ora in ora si dormeam cu randul... dupa 2 saptamani a fost pe picioare, si de atunci a ramas cel mai rau caine pe care l-am avut vre-odata. si-a aparat cu stoicism curtea in care s-a nascut. cu foarte putine exceptii, v-a alergat pe toti prima data cand ati venit aici, Sorin stie ce spun :)... a tinut piept de fiecare data, doar impreuna cu Cara, cainilor din curtea din fata, care sunt peste 10... acestia niciodata n-au avut voie sa treaca de linia imaginara care, in mintea lui, delimiteaza cele 2 curti... de n ori am fost cu el, multi dintre noi, la doctor. ba muscat, ba cu labele rupte, ba te miri cum... chiar in poza asta era bandajat dupa o lupta crancena...si asa bandajat si muscat cum era, pentru ca ii era greu sa mai alerge, stateade seara pana dimineata culcat pe acea linie imaginara, sa stie toti ceilalti ca el, chiar si ranit, este tot acolo... de 2 ori era sa moara... de fiecare data s-a ascuns in acelasi loc, sa nu-l gasesc asa... l-am gasit insa si l-am salvat... ieri n-a trebuit sa se mai ascunda, pentru ca n-am fost acasa...tot ce am mai gasit a fost o scrisoare...si tot ce mai pot sa sper este ca acum se joaca undeva, impreuna cu toti ceilalti care sunt de mult acolo, si ca la un moment dat o sa alerge iarasi dupa masina mea cand ma va vedea ca vin, asa cum a facut in fiecare dimineata timp de aproape 7 ani, ca sa fie deja langa mine cand deschid usa sa cobor... til then...

i look above...

i'm not expectin' your sympathy...

I wasn't me when we met
You haven't lost my respect
I'm here to serve and protect
What shape of insanity
Keeps leading you back to me?

another life (or death) lesson...

John Tumilson, membru al trupelor de elita SEAL, ba mai mult decat atat, unul din membrii echipei care l-a ucis pe Bin Laden... mort acum cateva zile in urma prabusirii elicopterului in care se afla, culmea, impreuna cu TOTI CEILALTI membrii ai echipei de care pomeneam mai sus... strange, isn't it ???
inmormantare cu onoruri militare, ca dealtfel in cazul tuturor tinerilor pe care America ii omoara cu buna stiinta de 20 de ani incoace, fara oprire...
Hawkeye, cainele lui... nu pot sa dau decat stirea... mai mult de atat, nu indraznesc sa comentez... just watch and try to understand...

when the shit hits the fan, some guys run...and some guys stay...

sunday wishes...

Azi as putea sa-mi doresc sa se termine odata criza asta... As putea sa-mi doresc sa va mearga la toti mai bine sau, daca nu, cel putin sa va pot ajuta mai mult decat o fac acum... As putea sa-mi doresc sa fiu in stare sa gasesc o varianta mai buna de comunicare cu unii dintre voi, sa fiu in stare sa inteleg mai mult, sau mai bine, sau cel putin sa am mai multa rabdare atunci cand nu inteleg... As putea sa-mi doresc sa devin mai putin impulsiv, sau cel putin mai tolerant... As putea sa-mi doresc sa pot minti mai usor atunci cand adevarurile dor... As putea sa-mi doresc ca oamenii din tara asta sa devina mai educati, mai eleganti, mai orientati catre lucruri cu adevarat importante sau macar mai putin inconstienti... As putea sa-mi doresc ca unii din prietenii mei sa nu mai minta doar de dragul unei imagini false, ca unii din prietenii mei sa isi accepte mai usor conditia reala, si poate, ca unii din prietenii mei sa nu se mai departeze... As putea chiar sa-mi doresc ca unii din prietenii mei sa vina inapoi de-acolo, de unde sunt acum... As putea sa-mi mai doresc ca de azi sa nu mai existe animale maltratate, mame singure, batrani fara copii si copii fara parinti... As putea sa-mi doresc sa nu mai existe femei triste si barbati infatuati... As putea sa-mi doresc sa pot sa gasesc mai repede solutii la lucrurile care acum mi se par de nerezolvat, sa pot sa gasesc mai usor variante de compromis si, de ce nu, sa pot sa-mi gasesc mie insumi un drum... As putea sa-mi doresc sa am mai mult timp...
Cum nu am dreptul decat la o singura dorinta, imi doresc cu adevarat doar sa mai am putere sa accept faptul ca nimic din cele de mai sus nu se va intampla...

inegalitate...

Astazi am vazut, culmea, pe sport.ro, o corrida. Stiam ca mai exista, nu stiam insa ca mai e considerata un sport... Ma intreb un lucru... Pana cand o sa mai continuam sa ne mintim pe noi insine ca suntem niste viteji ? Pana cand o sa mai continuam sa credem despre noi ca dam dovada de barbatie ? Pana cand o sa mai continuam sa ne consideram fiinte superioare ? Nimic din toate astea nu ne caracterizeaza catusi de putin... In toata aceasta lupta pe care tocmai am vazut-o, taurul a fost cel viteaz... Pt ca a acceptat o lupta inegala, si a continuat-o pana la final, asa cum un om n-ar fi facut niciodata in fata unui opozant superior lui. Tot el, taurul, a dat dovada de barbatie, atunci cand si-a privit asasinul in ochi pana la ultima suflare, spre deosebire de el, omul, oricare ar fi fost acesta, care si-ar fi dat sfarsitul probabil milogind iertare. Si tot el, taurul, a fost fiinta superioara atunci cand, la o greseala prin care toreadorul s-a lasat complet descoperit, si-a oprit atacul asteptandu-l pe acesta sa se reaseze pe pozitie... La toate astea adaug mediul inconjurator al celor 2: semeni ai omului care il aplauda, alti semeni care il pazesc inarmati... Nimeni si nimic pt taur... Si inca o data ajung la concluzia ca o corrida este o lupta inegala: omul este prea mic...

ce ne mai ramane de facut?

am inceput prin a ne omori cainii... o facem de zeci de ani, o facem cu cruzime, o facem fara niciun fel de remuscari... aproape ca ne place... de ce ne place? e simplu... pentru ca in general nu opun rezistenta, pentru ca cel putin aparent sunt mai slabi decat noi si nu ne pot face fata, pentru ca PUTEM... nu ne-am gandit niciodata care sunt de fapt motivele reale... eu am gasit cateva: pentru ca NE LASA sa-i omoram... si fac asta pentru ca ne respecta si ne iubesc mai mult decat vom putea vre-odata intelege... cred ca pentru 3 caini este nevoie de maxim 5 minute sa omoare un om... si totusi n-o fac... niciodata... isi accepta moartea violenta dand din coada... si ar mai fi si alte motive pt care facem asta, motive pe care, probabil, nu ni le vom recunoaste niciodata: pt ca suntem o specie extrem de primitiva, in ciuda evolutiei... pentru ca suntem extrem de lipsiti de orice forma de caracter... pentru ca suntem niste lasi, niste fricosi, si niste curve de oameni... pentru ca suntem, de principiu, singura specie de pe pamant care nu-si merita nici macar mancarea pe care o mananca... pentru ca nu suntem altceva decat niste indivizi plini de un self-respect total nemeritat, care nu facem altceva decat sa ne traim vietile intr-un compromis total de dragul unor avantaje gen: ce mancam azi, ce futem maine, ce castigam poimaine... si daca am reusit sa futem azi ce-am vrut, apoi sa bagam si niste "papa bun" si cand ajungem acasa avem si 2 lei in plus fata de ieri, ei bine, pt asta a meritat sa fim jigodii...
acum ne omoram si caii... era normal... mai ramasese ceva nobil in tara asta... de ce sa mai traiasca?
eu am ajuns la o concluzie: ca pt animale, se merita orice chin numai ca sa moara... numai asa pot sa scape de noi...

silence...

"la noapte nu mai am rabdare,
la noapte nu ma pot abtine...
ma furisez in taina mare
si voi fugi de langa tine!

si voi fugi de langa lume,
si voi fugi de langa casa,
sa parasesc averi si nume,
cum serpii pieile isi lasa.

la noapte intru in natura
sa-mi regasesc ravnita pace...
sa pasc in voie flora pura,
din brazi sa-mi cada-n blana ace...

abia astept sa stingi veioza,
sa cazi in somn ca intr-o carte,
si eu sa-ncep metamorfoza...
sa fug, si sa ma duc departe!

sa intru-n graba printre specii
ce s-au ascuns in codrul mare,
si sa va uit pt toti vecii,
satul de vesnica-ntrebare.

dar dintre triste animale
si cu memoria uzata,
'naintea clipelor finale,
as vrea sa te mai vad o data...

sa fie iarna si zapada,
si eu sa vin, ferit, spre tine...
si nimenea sa nu ma vada,
dar eu sa vad de-ti este bine...

trimis al permanentei grabe,
care e insasi viata noastra,
sa ma ridic in doua labe
sa te privesc printr-o fereastra...

si-apoi din nou memento-mori...
si tu sa stii ca mi-ai fost draga,
si sa m-astepte vanatorii,
sa ma tinteasca... si sa traga.

post despre tine...

intr-o zi am cunoscut un orb... Si n-am stiut daca sa-mi para rau de el sau de mine...
In alta zi am cunoscut un surd... Si n-am stiut daca sa ma bucur pt mine sau pt el...
Dupa un timp, am cunoscut un mut... Si am ajuns la concluzia ca sunt nehotarat...

soldiers gone...

Caporalul Liam Tasker a fost, pana acum cateva zile, unul din militarii britanici detasati in Afghanistan... Jobul lui era sa dezamorseze bombe... Si facea asta impreuna cu partenerul lui, Theo... un caine... Zic "a fost", pt ca acum cateva zile Liam Tasker a fost ucis de un lunetist afgan... Si astfel, la numai 26 de ani, job-ul lui a luat sfarsit si se pare ca in tot acest prea scurt timp pe care l-a avut, a apucat sa-si faca si datoria mai mult decat onorabil... In timpul atacului in care Liam si-a pierdut viata, Theo a scapat nevatamat. Se pare ca lucrul asta nu l-a ajutat insa... La 3 ore dupa ce Liam a fost impuscat, Theo a murit langa cadavrul partenerului sau... subit, si fara vre-o cauza medicala... Nu pot si nu vreau sa comentez aceasta poveste, cred ca noi, oamenii, n-avem nici macar dreptul sa comentam asa ceva... Tot ce as mai vrea sa mentionez este reactia guvernului si al Coroanei britanice: Liam si Theo vor fi adusi acasa si inmormantati IMPREUNA, cu onoruri de EROI NATIONALI...
Avem 2 filmulete: unul cu Liam si Theo, iar celalalt dedicat memoriei soldatilor si cainilor acestora... o sa gasiti in acesta din urma niste poze care spun mai mult decat ar fi nevoie...

if it be your will...

If it be your will
That I speak no more,
And my voice be still
As it was before,
I will speak no more...
I shall abide until
I am spoken for,
If it be your will...

If it be your will
That a voice be true,
From this broken hill
I will sing to you...
From this broken hill
All your praises they shall ring,
If it be your will
To let me sing.

If it be your will,
If there is a choice,
Let the rivers fill,
Let the hills rejoice...
Let your mercy spill
On all these burning hearts in hell,
If it be your will
To make us well...

And draw us near,
And bind us tight...
All your children here
In their rags of light...
In our rags of light,
All dressed to kill
And end this night,
If it be your will...

forse tu vincerai...

sunt oameni care sunt facuti sa castige si sunt oameni care nu sunt facuti sa castige...chiar daca nu sunt neaparat facuti sa piarda... dintotdeauna am crezut, si cred si azi lucrul asta, ca particularitati gen modestia dusa la extrem, spre umilinta, sau lipsa de incredere in sine, sunt caracteristici pe care winner-ii nu le au, si nici nu e normal sa le aiba... si, atunci cand constatatam ca avem temperamente de winner-i, constatare in general confirmata de un feedback extrem de pozitiv din punct de vedere al rezultatelor pe care le obtinem in viata asta, din toate punctele de vedere, ne simtim mandri, si cu siguranta ca e vorba de o mandrie justificata... n-am negat niciodata faptul ca un loser ar putea sa aiba anume veleitati... sustin doar faptul ca ele nu-i sunt suficente sa se transforme intr-un winner... n-am sustinut deasemenea nici faptul ca un winner se poate identifica neaparat dupa statutul financiar... am cunoscut multi winneri fara prea multi bani... dar este clar ca winner-ii isi pastreaza in general un nivel, pe toate planurile, care, chiar daca nu este neaparat foarte ridicat, cel putin ii scuteste de probleme... si acum, intrebare de 1000 de puncte pt noi, winner-ii :D... cine are curajul sa traga primul o linie groasa sub lista vietii lui ? sa vedem astfel ce-am castigat si ce-am pierdut pana acum (si repet, nu ma refer sub nicio forma la aspectul material al problemei)... sper ca, cel putin cei mai realisti dintre noi, pot sesiza fara mare efort ca pierderea, per total, este mult mai mare decat castigul... de ce? ca win = castig. :D
acum ceva timp am vazut o filmare, pe care am s-o pun mai jos. e vorba de un domn, Paul Potts se numeste... Paul este genul de loser, chiar de la prima vedere... foarte emotiv, lipsit total de incredere in sine, extrem de modest, aproape umil, usor retard... are spre 40 de ani si este vanzator de telefoane... este imbracat prost, chiar usor neingrijit, priveste mereu in jos in timp ce vorbeste, si singurul act de curaj din viata lui (asa cum el insusi povesteste in niste interviuri), este ca a venit la un concurs... i-a placut mereu sa cante si, sub presiunea prietenilor, si-a luat inima in dinti si a venit la concurs... nu ca sa castige, nu asta vrea... ci doar pt ca altfel nu mai scapa de gura prietenilor... a, si mai are un motiv, aproape ascuns, pt care a facut asta: atunci cand canta simte ceva... parca putina incredere in el... si-i place sentimentul, desi se teme de el...
am vazut interviurile cu el, am revazut de 100 de ori filmarea cu prima participare la acest concurs... priviti-o si voi...priviti-l pe Paul, cel care vorbeste, priviti-l pe Paul cel care canta... si mai vorbim despre winner-i si loser-i...

just a song ?

n-am gasit alta mai buna... :D