what's it all about ?

bring your heaven down here...

Acum cateva zile a murit un copil...o fetita de 11 ani si 10 kg... Bolnava rau, ati spune... Deloc... Doar un copil caruia i-a fost dor de mama lui... Prea dor ca sa mai vrea sa traiasca... Cea care i-a dat nastere, ca mama nu i-a fost niciodata, a plecat in Italia la munca... Pana aici nimic de condamnat. Doar ca fetitei ii era atat de dor de ea incat nu a mai mancat nimic... I-a fost din ce in ce mai rau, pana cand, acum cateva luni, a ajuns in spital...si a ramas acolo...iar cea care-i daduse viata nu s-a intors... Fetita a continuat sa nu manance, pana acum cateva zile...cand, satula de lumea asta probabil, a plecat...singurul lucru la care probabil nu a renuntat a fost sa o astepte pe mama ei...pe care eu sincer nu o inteleg...de ce nu s-a dus dupa ea macar acum??? La toata povestea asta a fost martora decat o bunica...a incercat ce-o fi putut si ea...si a sfarsit prin a-si ingropa nepotica... Am vazut in viata asta o gramada de parinti iresponsabili si denaturati...n-am vazut niciodata bunici in aceasta situatie... Poate ar trebui sa ne nastem bunici...poate ca stiu ei ceva ce noua ne scapa... Bunica din povestea noastra a ramas aici...fetita a plecat...si nu-mi ramane decat sa sper ca acolo o sa fie o alta bunica, sau mama, sau sora mai mare, care ar putea avea grija de acest copil... Pentru ele, cele care sunt acolo...ascultati piesa asta... Asa vor simti ca va ganditi la ele...stiu eu sigur asta...

letter from my dog...

o sa va povestesc despre Bobitza...multi dintre voi il stiti... este unul din cei doi caini pe care ii am la birou... s-au nascut aici, acum aproape 7 ani... cand s-au nascut, au fost 4, si am vrut sa opresc decat unul... am ales o catelusa, pe Cara. apoi am observat, dupa cateva saptamani, ca unul din ceilalti 3 nu vedea. l-am dus la doctor si acesta a spus ca, deoarece avea deja cateva saptamani, iar ceilalti frati ai lui vedeau de mult, probabil ca s-a nascut orb. atunci m-am hotarat sa-l pastrez si pe el, n-aveam dreptul sa-l dau... intr-o dimineata l-am gasit jucandu-se prin curte, incepuse sa vada... apoi, dupa cateva luni, in vara, cu cateva zile inainte sa plec in concediu s-a imbolnavit grav... am anulat concediul, l-am luat acasa, si am stat cu cativa prieteni 2 saptamani cu el, pt ca trebuia sa-i administram diverse din ora in ora si dormeam cu randul... dupa 2 saptamani a fost pe picioare, si de atunci a ramas cel mai rau caine pe care l-am avut vre-odata. si-a aparat cu stoicism curtea in care s-a nascut. cu foarte putine exceptii, v-a alergat pe toti prima data cand ati venit aici, Sorin stie ce spun :)... a tinut piept de fiecare data, doar impreuna cu Cara, cainilor din curtea din fata, care sunt peste 10... acestia niciodata n-au avut voie sa treaca de linia imaginara care, in mintea lui, delimiteaza cele 2 curti... de n ori am fost cu el, multi dintre noi, la doctor. ba muscat, ba cu labele rupte, ba te miri cum... chiar in poza asta era bandajat dupa o lupta crancena...si asa bandajat si muscat cum era, pentru ca ii era greu sa mai alerge, stateade seara pana dimineata culcat pe acea linie imaginara, sa stie toti ceilalti ca el, chiar si ranit, este tot acolo... de 2 ori era sa moara... de fiecare data s-a ascuns in acelasi loc, sa nu-l gasesc asa... l-am gasit insa si l-am salvat... ieri n-a trebuit sa se mai ascunda, pentru ca n-am fost acasa...tot ce am mai gasit a fost o scrisoare...si tot ce mai pot sa sper este ca acum se joaca undeva, impreuna cu toti ceilalti care sunt de mult acolo, si ca la un moment dat o sa alerge iarasi dupa masina mea cand ma va vedea ca vin, asa cum a facut in fiecare dimineata timp de aproape 7 ani, ca sa fie deja langa mine cand deschid usa sa cobor... til then...

i look above...