mit spanischer Übersetzung, of course =))
altfel, un spectacol incredibil si rar... ca orice lucru interesant :D
marți, 30 martie 2010
sâmbătă, 27 martie 2010
marți, 23 martie 2010
luni, 22 martie 2010
Inca o stea a incetat sa mai clipeasca...
Se zice ca stelele atunci cand sunt vii clipesc... si ca cele care nu mai clipesc sunt disparute de mult, iar ceea ce mai vedem noi este doar lumina transmisa de acestea pe vremea cand mai erau vii...
Domnul Horia Andronic a incetat din viata duminica ce tocmai a trecut...
Născut la 30.08.1953
Inginer constructor
Pilot de viteză pe circuit
-debut 1982
-1983, loc 3, Grupa A (echipa IT Bucureşti)
-1987, loc 2, Grupa A (echipa IT Bucureşti)
-1988, loc 3, Grupa A (echipa IT Bucureşti)
-1988, loc 5 cu echipa
-1989, loc 2, Grupa A (echipa IT Bucureşti)
-1989, loc 5 cu echipa
-1989, in primii 10 automobilisti ai anului.
Dupa ce s-a retras din competitii a creat si condus echipa AUTOTEHNICA Bucuresti, echipa campioana VTM din 1996 pana in 2001 fara pauza si fara exceptie.
A creat multe lucruri care vor ramane pe podiumuri mult timp dupa ce el va fi coborat de acolo... A creat niste masini, a creat niste oameni, a creat poate trendul de "a creste piloti"... Dar mai presus de toate a mai creat ceva... pe Paul... pilot al AUTOTEHNICA din 1998, campion Gr. H in 1999 si 2002, campion clasa H4 in 2002, campion absolut VTM in 2003... si el, Paul, o sa aiba intotdeauna unde sa se uite sus pe cer... pentru ca acea stea va mai lumina mult timp, chiar daca, de duminica, nu mai clipeste... Condoleante sincere, Paul, capul sus si, sa nu uiti niciodata, piciorul tot acolo jos... lui nea' Horia asa i-ar fi placut cu siguranta...
joi, 4 martie 2010
poveste despre noi toti...
zice ca intr-un sat ca toate satele s-a nascut un baietel... a crescut in satul ala, s-a dus la scoala din satul ala, s-a indragostit in satul ala, s-a insurat cu o fata din satul ala, si-a construit o casa ca toate casele in satul ala, si-a luat un catelandru in curte, a facut 2 copii cu nevasta lui care lucra, ca si el, tot in satul ala.
intr-o dimineata baiatul, devenit barbat intre timp, s-a trezit cu un mare sentiment de neimplinire parca... si s-a gandit... sa-si dea seama de ce simte asa... si la un moment dat a realizat: toata viata lui se desfasurase in satul ala... nu iesise niciodata de acolo, nu cunoscuse niciodata alti oameni... avea o nevasta de acolo, aveau prieteni dintre copiii prietenilor parintilor lor si asa mai departe. si s-a gandit omul nostru ca viata nu poate sa insemne doar atat... si ca el, pana la varsta lui, nu cunostea nici cat un fir de praf din toata lumea asta mare... si uite asa, pana seara omul s-a tot perpelit... si era din ce in ce mai nemultumit de el si de viata lui... iar seara a luat o decizie: sa plece... sa-si paraseasca nevasta si copiii si casa cu catelul care intre timp mai crescuse si el... in fond ei aveau de toate, copiii erau deja in clasa I, probabil ca nu aveau sa-i duca lipsa prea mult... si daca ar fi fost asa, el oricum nu mai putea sta... vroia sa cunoasca si el lumea, sa fie implinit...
asa se face ca, dupa caderea intunericului si dupa ce ai lui adormisera, inclusiv catelul din curte, si-a luat o bocceluta cu cateva haine si ceva merinde si a plecat pe ulita fara sa se uite inapoi... si-a facut si un plan de bataie... avea sa mearga numai inainte... numai si numai inainte... astfel, cu siguranta nu se va incurca si va cunoaste lumea asta mare... si merse omul nostru pana spre dimineata, si atunci incepu sa se bucure de privelistea unei lumi cu totul noi pentru el... si continua sa mearga, uitandu-se in stanga si-n dreapta cu interes, pana se facu seara iar si asa isi dadu si el seama cat este de obosit... si atunci a mai luat o decizie: de acum incolo urma sa mearga numai ziua si sa se odihneasca noaptea...
si asa merse omul nostru zile, saptamani, luni...cine stie? poate chiar mai mult... si vedea in fiecare zi alte si alte locuri, alti si alti oameni, care mai de care mai diferiti, alte situatii, care mai de care mai ciudate sau mai interesante... si noaptea se odihnea la cate-un han, unde si acolo cunostea de fiecare data alti oameni, vedea alte situatii, traia alte intamplari... cu bune si cu rele, cu oameni normali, preoti, muncitori, curve sau hoti... si de fiecare data cand punea capul pe perna sa doarma era multumit de decizia pe care o luase cu mult timp in urma... doar ca parca incepea sa oboseasca...
si din cauza oboselii, intr-o seara s-a hotarat sa se opreasca mai devreme si, nefiind niciun han prin preajma, si el fiind pe un camp, s-a hotarat sa doarma langa un copac... doar ca noaptea in somn, s-a intors cu capul invers, adica in directia de unde venise... dimineata s-a trezit si... a plecat mai departe... tot inainte, asa cum hotarase de mult...
si a mers iar, zile in sir, numai ca pe masura ce mergea constata ca lucrurile pe care le vede parca incep sa semene din ce in ce mai mult cu lucrurile pe care le mai vazuse... oamenii parca pareau ca seamana cu cei pe care ii mai vazuse, hanurile la fel, si pana la urma parca tot ce traia el in lumea asta mare semana al dracului de mult cu ce mai traise... si pe masura ce mergea incepea sa fie din ce in ce mai dezamagit... se pare ca lumea asta mare nu e totusi atat de diferita... si pana la urma doar pentru atat isi parasise el nevasta si copiii si casa cladita de el cu o curte in care era un catel?... si pe masura ce mergea sentimentul asta se accentua... si in plus, era si din ce in ce mai obosit...
si intr-o seara ajunse intr-un sat... care, culmea, semana foarte mult cu satul lui natal... sau poate ca in lumea asta mare toate satele seamana... sau poate ca ii era dor de ce lasase in urma si de asta i se parea asa cu satul asta... si merse ce merse prin sat, si parca toate locurile ii semanau cu locurile copilariei si tineretii lui... si la un moment dat ajunse la o casa... care si ea, culmea, semana foarte mult cu casa lui... dar poate ca erau aceleasi explicatii ca mai devreme... oricum, fiind obosit, si dezamagit ca lumea asta mare nu-i asa de diferita, s-a hotarat sa doarma langa gardul acelei case... si a dormit pana dimineata, si cand s-a trezit a auzit galagie in curtea acelei case langa care dormise. s-a uitat in curte si a vazut o femeie care deretica si care, culmea, semana atat de mult cu nevasta lui,,, doar ca era mult mai batrana... si mai erau in curte doi tineri care si ei semanau incredibil de mult cu copiii lui... doar ca erau niste tineri in putere... stateau la soare si mangaiau un caine mare si foarte batran... care parca si el avea ceva din catelandrul lui de odinioara...
si atunci omul nostru s-a gandit iar... ca pana la urma lumea asta nu-i nici o smecherie... si ca pana la urma totul este la fel... si l-au napadit regretele... nu trebuia sa-si paraseasca familia pentru atata lucru... chiar nu merita... lumea asta mare chiar nu-i nici o smecherie... plus ca-i era deja ingrozitor de dor de ai lui... de satul unde se nascuse, de nevasta lui pe care o cunoscuse din adolescenta, de copiii lui si chiar de catelul ala pe care il luase in curte....
si atunci a luat iar o decizie foarte importanta... s-a intors de unde venise... sa mearga acasa in satul lui, la familia lui... si a plecat de unde venise... fara macar sa se uite in urma...
intr-o dimineata baiatul, devenit barbat intre timp, s-a trezit cu un mare sentiment de neimplinire parca... si s-a gandit... sa-si dea seama de ce simte asa... si la un moment dat a realizat: toata viata lui se desfasurase in satul ala... nu iesise niciodata de acolo, nu cunoscuse niciodata alti oameni... avea o nevasta de acolo, aveau prieteni dintre copiii prietenilor parintilor lor si asa mai departe. si s-a gandit omul nostru ca viata nu poate sa insemne doar atat... si ca el, pana la varsta lui, nu cunostea nici cat un fir de praf din toata lumea asta mare... si uite asa, pana seara omul s-a tot perpelit... si era din ce in ce mai nemultumit de el si de viata lui... iar seara a luat o decizie: sa plece... sa-si paraseasca nevasta si copiii si casa cu catelul care intre timp mai crescuse si el... in fond ei aveau de toate, copiii erau deja in clasa I, probabil ca nu aveau sa-i duca lipsa prea mult... si daca ar fi fost asa, el oricum nu mai putea sta... vroia sa cunoasca si el lumea, sa fie implinit...
asa se face ca, dupa caderea intunericului si dupa ce ai lui adormisera, inclusiv catelul din curte, si-a luat o bocceluta cu cateva haine si ceva merinde si a plecat pe ulita fara sa se uite inapoi... si-a facut si un plan de bataie... avea sa mearga numai inainte... numai si numai inainte... astfel, cu siguranta nu se va incurca si va cunoaste lumea asta mare... si merse omul nostru pana spre dimineata, si atunci incepu sa se bucure de privelistea unei lumi cu totul noi pentru el... si continua sa mearga, uitandu-se in stanga si-n dreapta cu interes, pana se facu seara iar si asa isi dadu si el seama cat este de obosit... si atunci a mai luat o decizie: de acum incolo urma sa mearga numai ziua si sa se odihneasca noaptea...
si asa merse omul nostru zile, saptamani, luni...cine stie? poate chiar mai mult... si vedea in fiecare zi alte si alte locuri, alti si alti oameni, care mai de care mai diferiti, alte situatii, care mai de care mai ciudate sau mai interesante... si noaptea se odihnea la cate-un han, unde si acolo cunostea de fiecare data alti oameni, vedea alte situatii, traia alte intamplari... cu bune si cu rele, cu oameni normali, preoti, muncitori, curve sau hoti... si de fiecare data cand punea capul pe perna sa doarma era multumit de decizia pe care o luase cu mult timp in urma... doar ca parca incepea sa oboseasca...
si din cauza oboselii, intr-o seara s-a hotarat sa se opreasca mai devreme si, nefiind niciun han prin preajma, si el fiind pe un camp, s-a hotarat sa doarma langa un copac... doar ca noaptea in somn, s-a intors cu capul invers, adica in directia de unde venise... dimineata s-a trezit si... a plecat mai departe... tot inainte, asa cum hotarase de mult...
si a mers iar, zile in sir, numai ca pe masura ce mergea constata ca lucrurile pe care le vede parca incep sa semene din ce in ce mai mult cu lucrurile pe care le mai vazuse... oamenii parca pareau ca seamana cu cei pe care ii mai vazuse, hanurile la fel, si pana la urma parca tot ce traia el in lumea asta mare semana al dracului de mult cu ce mai traise... si pe masura ce mergea incepea sa fie din ce in ce mai dezamagit... se pare ca lumea asta mare nu e totusi atat de diferita... si pana la urma doar pentru atat isi parasise el nevasta si copiii si casa cladita de el cu o curte in care era un catel?... si pe masura ce mergea sentimentul asta se accentua... si in plus, era si din ce in ce mai obosit...
si intr-o seara ajunse intr-un sat... care, culmea, semana foarte mult cu satul lui natal... sau poate ca in lumea asta mare toate satele seamana... sau poate ca ii era dor de ce lasase in urma si de asta i se parea asa cu satul asta... si merse ce merse prin sat, si parca toate locurile ii semanau cu locurile copilariei si tineretii lui... si la un moment dat ajunse la o casa... care si ea, culmea, semana foarte mult cu casa lui... dar poate ca erau aceleasi explicatii ca mai devreme... oricum, fiind obosit, si dezamagit ca lumea asta mare nu-i asa de diferita, s-a hotarat sa doarma langa gardul acelei case... si a dormit pana dimineata, si cand s-a trezit a auzit galagie in curtea acelei case langa care dormise. s-a uitat in curte si a vazut o femeie care deretica si care, culmea, semana atat de mult cu nevasta lui,,, doar ca era mult mai batrana... si mai erau in curte doi tineri care si ei semanau incredibil de mult cu copiii lui... doar ca erau niste tineri in putere... stateau la soare si mangaiau un caine mare si foarte batran... care parca si el avea ceva din catelandrul lui de odinioara...
si atunci omul nostru s-a gandit iar... ca pana la urma lumea asta nu-i nici o smecherie... si ca pana la urma totul este la fel... si l-au napadit regretele... nu trebuia sa-si paraseasca familia pentru atata lucru... chiar nu merita... lumea asta mare chiar nu-i nici o smecherie... plus ca-i era deja ingrozitor de dor de ai lui... de satul unde se nascuse, de nevasta lui pe care o cunoscuse din adolescenta, de copiii lui si chiar de catelul ala pe care il luase in curte....
si atunci a luat iar o decizie foarte importanta... s-a intors de unde venise... sa mearga acasa in satul lui, la familia lui... si a plecat de unde venise... fara macar sa se uite in urma...
luni, 1 martie 2010
Poveste despre el si ea...
Intr-o zi, un barbat a suferit un accident si a ajuns la spital. Acolo, dupa ce i-au fost facute primele investigatii, medicii i-au spus ca trebuie sa ramana in spital cel mai devreme pana a 2-a zi. Auzind asta, barbatul le-a spus ca nici nu se pune problema de asa ceva, deoarece el a 2-a zi dimineata la ora 8 fix urma sa aiba o intalnire foarte importanta. Medicii i-au explicat ca, oricat de importanta ar fi aceasta intalnire, starea sa de sanatate este atat de grava incat este obligatorie monitorizarea lui in spital. Barbatul a continuat sa insiste incercand sa-i faca sa inteleaga ca prezenta lui la acea intalnire este obligatorie, indiferent de starea sa de sanatate. Atunci un medic l-a intrebat:
- Ce poate fi atat de important incat sa te faca sa pleci din spital fiindu-ti atat de rau?
- Stiti, a raspuns barbatul, dimineata la ora 8 trebuie sa beau cafeaua cu sotia mea...
- Ok, dar starea sanatatii tale este foarte grava, sotia ta cu siguranta va intelege ca maine nu puteti bea cafeaua impreuna!
- Poate, dar stiti, eu de 7 ani beau cafeaua cu sotia mea in fiecare zi la ora 8 fix, si nu am sa renunt la asta pt nimic in lume!
- Bine, dar acum e o situatie speciala, ii poti explica sotiei ca nu poti ajunge acasa la cafea deoarece esti internat in spital! a continuat medicul...
- Da, numai ca sotia mea nu este acasa... A suferit un accident in urma cu 5 ani si de atunci este intr-o clinica, unde eu continui sa ma duc in fiecare dimineata astfel incat la ora 8 sa ne putem bea cafeaua impreuna... Stiti, starea ei este grava, de 3 ani nici macar nu ma mai recunoaste... De 3 ani ea nu mai stie cine sunt...
- Imi pare rau, a raspuns medicul, dar vezi tu, nici macar nu ar fi o problema atat de mare daca maine nu te-ai duce, atata timp cat spui ca nici macar nu mai stie cine esti!
Atunci barbatul s-a uitat trist la medic si i-a spus:
- Da domnule, aveti dreptate, numai ca... eu inca mai stiu cine este ea...
- Ce poate fi atat de important incat sa te faca sa pleci din spital fiindu-ti atat de rau?
- Stiti, a raspuns barbatul, dimineata la ora 8 trebuie sa beau cafeaua cu sotia mea...
- Ok, dar starea sanatatii tale este foarte grava, sotia ta cu siguranta va intelege ca maine nu puteti bea cafeaua impreuna!
- Poate, dar stiti, eu de 7 ani beau cafeaua cu sotia mea in fiecare zi la ora 8 fix, si nu am sa renunt la asta pt nimic in lume!
- Bine, dar acum e o situatie speciala, ii poti explica sotiei ca nu poti ajunge acasa la cafea deoarece esti internat in spital! a continuat medicul...
- Da, numai ca sotia mea nu este acasa... A suferit un accident in urma cu 5 ani si de atunci este intr-o clinica, unde eu continui sa ma duc in fiecare dimineata astfel incat la ora 8 sa ne putem bea cafeaua impreuna... Stiti, starea ei este grava, de 3 ani nici macar nu ma mai recunoaste... De 3 ani ea nu mai stie cine sunt...
- Imi pare rau, a raspuns medicul, dar vezi tu, nici macar nu ar fi o problema atat de mare daca maine nu te-ai duce, atata timp cat spui ca nici macar nu mai stie cine esti!
Atunci barbatul s-a uitat trist la medic si i-a spus:
- Da domnule, aveti dreptate, numai ca... eu inca mai stiu cine este ea...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)