nu ma, nici vorba... noi suntem niste jmecheri... kkt, vai mortii nostri... trist este ca n-avem nicio sansa... cand, la randul nostru, trecem si noi prin niste situatii de genul asta, avem impresia ca am reactionat minunat, doar a vazut toata lumea ce pomana frumoasa am facut, nu??? :(
Cand eram student si locuiam la bunica mea aveam un catel minunat, un teckel, Rex, care insa cu varsta a devenit cam agresiv cu strainii, latra la toata lumea si sarea la copii si-atunci am luat hotararea sa il ducem la parinti, in Moldova. Acolo statea la casa si era mult mai ok, plus ca era cu parintii si fratele lui. :) Intr-o zi, insa, niste 'binevoitori' l-au otrivit si nu a mai reusit decat sa ajunga pana in casa unde si-a dat duhul. A fost foarte trist, tatal meu, care nu e vreo trestie a plans, asta si pentru ca l-a marcat mult cum au venit ceilalti catei sa-l planga. A fost incredibil, au intrat pe rand in casa si veneau langa el, il mangaiau si parca isi luau ramas bun de la el. no further comment.
da, este impresionant cum gandesc ei si, mai ales, cum simt in astfel de situatii... intamplari din astea sunt multe dar din pacate n-avem timp sa le vedem si sa intelegem ceva din ele... cea mai interesanta intamplare cumva asemanatoare pe care am trait-o a fost legata de Max, cainele tineretii mele ca sa zic asa, care, dupa ce imi demonstrase de nenumarate ori ca este in stare sa simta infinit mai mult decat mine chiar, m-a bulversat foarte tare cu o anume ocazie... catelul asta avea o relatie speciala cu mine si cu bunica mea, in prezenta ei era cu totul altfel decat langa mama chiar, si asta in conditiile in care ultima jumatate a vietii lui a locuit la parintii mei, deci nici la mine nici la bunica mea. si cand ea a murit, in noaptea de priveghi, am fost curios de un lucru... l-am luat pe Max si am intrat cu el in camera in care era bunica mea... reactia lui? ZERO ! nici n-a vazut-o, si asta in conditiile in care el se manifesta intr-un fel nu cand o vedea, ci cand ii auzea pasii pe scari... de data asta insa nu... s-a purtat efectiv ca si cand in acea camera nu as fi fost decat eu si el... si asta fiind la cativa centimetri de ea... nici n-a sesizat-o... n-a recunoscut-o, n-a mai simtit nimic... poate pt ca ea nu mai era de mult acolo, nu?... altfel, as vrea sa va rog pe toti sa nu ma mai aduceti foarte des la postul asta... am postat pt ca mi s-a parut inaltator ce pot sa faca animalele in situatii din astea, pe de alta parte insa am facut-o destul de greu... imi trezeste toata faza asta niste amintiri de care incerc sa ma departez de multi ani si care, culmea, nici macar nu sunt legate de animale... eu de multe ori cred ca unii dintre noi poate am fost animale in alte vieti... si nu, eu nu am fost un urs ! :D
Este sfasietor! Suntem niste animale fara suflet, din pacate si ar trebui sa invatam de la fiintele pe care le numim noi animale...
RăspundețiȘtergerenu ma, nici vorba... noi suntem niste jmecheri... kkt, vai mortii nostri... trist este ca n-avem nicio sansa... cand, la randul nostru, trecem si noi prin niste situatii de genul asta, avem impresia ca am reactionat minunat, doar a vazut toata lumea ce pomana frumoasa am facut, nu??? :(
RăspundețiȘtergereCand eram student si locuiam la bunica mea aveam un catel minunat, un teckel, Rex, care insa cu varsta a devenit cam agresiv cu strainii, latra la toata lumea si sarea la copii si-atunci am luat hotararea sa il ducem la parinti, in Moldova. Acolo statea la casa si era mult mai ok, plus ca era cu parintii si fratele lui. :)
RăspundețiȘtergereIntr-o zi, insa, niste 'binevoitori' l-au otrivit si nu a mai reusit decat sa ajunga pana in casa unde si-a dat duhul. A fost foarte trist, tatal meu, care nu e vreo trestie a plans, asta si pentru ca l-a marcat mult cum au venit ceilalti catei sa-l planga. A fost incredibil, au intrat pe rand in casa si veneau langa el, il mangaiau si parca isi luau ramas bun de la el.
no further comment.
gigi
da, este impresionant cum gandesc ei si, mai ales, cum simt in astfel de situatii... intamplari din astea sunt multe dar din pacate n-avem timp sa le vedem si sa intelegem ceva din ele... cea mai interesanta intamplare cumva asemanatoare pe care am trait-o a fost legata de Max, cainele tineretii mele ca sa zic asa, care, dupa ce imi demonstrase de nenumarate ori ca este in stare sa simta infinit mai mult decat mine chiar, m-a bulversat foarte tare cu o anume ocazie... catelul asta avea o relatie speciala cu mine si cu bunica mea, in prezenta ei era cu totul altfel decat langa mama chiar, si asta in conditiile in care ultima jumatate a vietii lui a locuit la parintii mei, deci nici la mine nici la bunica mea. si cand ea a murit, in noaptea de priveghi, am fost curios de un lucru... l-am luat pe Max si am intrat cu el in camera in care era bunica mea... reactia lui? ZERO ! nici n-a vazut-o, si asta in conditiile in care el se manifesta intr-un fel nu cand o vedea, ci cand ii auzea pasii pe scari... de data asta insa nu... s-a purtat efectiv ca si cand in acea camera nu as fi fost decat eu si el... si asta fiind la cativa centimetri de ea... nici n-a sesizat-o... n-a recunoscut-o, n-a mai simtit nimic... poate pt ca ea nu mai era de mult acolo, nu?... altfel, as vrea sa va rog pe toti sa nu ma mai aduceti foarte des la postul asta... am postat pt ca mi s-a parut inaltator ce pot sa faca animalele in situatii din astea, pe de alta parte insa am facut-o destul de greu... imi trezeste toata faza asta niste amintiri de care incerc sa ma departez de multi ani si care, culmea, nici macar nu sunt legate de animale... eu de multe ori cred ca unii dintre noi poate am fost animale in alte vieti... si nu, eu nu am fost un urs ! :D
RăspundețiȘtergerepai ia sa nu-ti mai trezeasca, ca ziceam sa nu mai comentam... de-aici incolo, ca nu m-am putut abtine. da' tu sa retii ca m-am abtinut, greu :P
RăspundețiȘtergere=))
RăspundețiȘtergere